

Spălătoria de covoare Alciserv Eca Ploiești
Curățătorii chimice · Municipiul Ploieşti, Prahova
Despre noi
Suntem pe piața serviciilor profesionale de curățenie încă din anul 2006. Am înființat această echipă prin luna octombrie, din dorința de a veni în sprijinul celor care nu au timp sau chef să se ocupe de curățenie, dar urăsc mizeria, dezordinea și praful. Pe atunci, fiind la început, chiar noi făceam curățenie. Încet dar sigur, am câștigat primii câțiva clienți fideli, persoane fizice și persoane juridice laolaltă. De asta am și amintit anterior că, la noi, nu contează dacă ești persoană fizică sau juridică. Respectul și devotamentul față de munca prestată și de clientul nostru va fi mereu același. Serviciile pe care le oferim sunt variate: de la curățenie de întreținere (șters praful, aspirat, spălat geamuri, curătat grupurile sanitare) la spalat hale industriale cu echipamente profesionale. Mai nou, ne-am extins aria de acoperire a serviciilor și în domeniul spălătoriei de covoare. Așa se face că Alciserv Eca deține, în momentul de față, o spălătorie performantă de covoare și mochete și oferă, la cerere, transport gratuit clienților, ridicând covoarele de la domiciliu și returnându-le în maxim 48 de ore curate, spălate și uscate. De asemenea, punem la dispoziția clienților și o gamă largă de produse și echipamente specifice pentru curățenie. Servicii profesionale de curățenie civilă și industrială Curățenie la domiciliu SPĂLĂTORIE COVOARE Spălătorie tapițerie auto Spălătorie tapițerii obiecte de mobilier Magazin de produse și echipamente de curățenie Servicii de spălări pentru fațade din sticlă prin sistem de ionizare al apei Spălări mecanizate hale industriale Spălări panouri fotovoltaice Spălări mecanizate mochete pentru cazionuri, restaurante, baruri, cluburi și spații comerciale Demonstrații gratuite la sediul nostru sau al clientului; Consultanță gratuită în vederea alegerii celor mai bune soluții; Instruire gratuită pentru utilizarea produselor achiziționate; Garanție pana la 2 ani la echipamente și post-garanție; Service 24 ore în Prahova și până la 72 ore în țară; Echipamente la schimb pe perioada service-ului*; Serviciu de preluare/livrare gratuit; Inchirieri directe de echipamente;
Locație pe hartă
Facilități
Program de funcționare
Recenzii clienți
Nu există recenzii încă. Fii primul care lasă o recenzie!
Reprezinți această companie?
Înscrie-te gratuit, revendică profilul și actualizează informațiile.
Statistici
Vizualizări pagină companie
528
Membru din
august 2021

